DURMITOR, MUNTENEGRU

Pasul Sedlo - Zeleni Vir - Bobotov Kuk

Drumeție spre creasta Munților Durmitor

Bine v-am regăsit! De data asta cu probabil cea mai frumoasă drumeție pe care o puteți face în Muntenegru și anume spre vârful Bobotov Kuk. Cel puțin asta este părerea multora, dar și a mea după ce am făcut traseul.

Haideți să trecem la treabă.

Nr. traseului este 107 și este marcat cu bulină roșie, nu am avut probleme cu orientarea pe acest traseu. Însă este indicat ca mereu să aveți hărți offline pentru trasee, eu le folosesc pe cele de la mapy.cz.

Traseul începe în pasul Sedlo, unde puteți ajunge ușor cu mașina. Drumul este îngust, însă panoramele pe care le veți admira sunt superbe.

Cu o zi înainte noi făcusem traseul spre Planinica și eram destul de obosiți (am mers peste 20 km), însă nu atât de obosiți încât să renunțăm la această nouă experiență de neratat pentru orice iubitor de munte.

Pentru început traseul este destul de accesibil, urcarea destul de lejeră și peisaje de vis. Acesta e avantajul când începi un traseu de la 1.900 m, nu ai pădure și peisajele ți se deschid în fața ochilor.

Veți vedea și în cele ce urmează că pe acest traseu, nu te plictisești o secunda.

Prima jumătate a traseului este destul de ușoară, cu excepția a două porțiuni cu lanțuri, alte probleme nu vor apărea.

La un moment dat văd undeva în depărtare, niște stânci asemănătoare cu dinții unui dinozaur. Acea creastă spectaculoasă poartă numele de Zupci. Când o privești de aproape, pare de pe o altă planetă.

Asta îmi place cel mai mult la munții calcaroși, formele spectaculoase pe care le oferă. Calcarul, fiind o rocă sedimentară friabilă, apa și vântul pot crea adevătate opere de artă pe care noi putem să le admirăm.

La un moment dat ne apare și vârful Bobotov Kuk în fața ochilor. Părea aproape, dar în același timp departe. Nu prea ne dădeam seama pe unde ar trebui să urcăm, peste tot părea extrem de abrupt.

Am hotărât să luăm aici o pauză.

Deși pe traseu erau destul de multe persoane, ne-am găsit un loc doar al nostru de unde puteam admira această frumusețe. După am ajuns la concluzia că a fost o idee bună să facem o pauză în acest loc, din acel punct începea partea grea a traseului.

Munții Durmitor sunt cunoscuți și pentru flișul de Durmitor. Flișul de Durmitor iese în evidență prin faptul că în unele zone are o înclinare a straturilor de până la 90 grade.

Acesta este și unul dintre motive pentru care, munții Durmitor au fost incluși în patrimoniul UNESCO.

Urmează partea grea a traseului, urcare susținută, grohotiș, câteva porțiuni expuse. Dar cea mai mare problemă era căldura, fiind luna iunie erau undeva la 25 de grade fără niciun nor. Iar pe acea urcare s-au simțit undeva la 35 de grade, nu mai menționez că nu era nici pic de vânt.

Peisajele în schimb, de-a dreptul spectaculoase! Mi-au intrat la inimă acești mult, deși am făcut doar 2 trasee aici.

După porțiunea de urcare susținută, care a pornit din apropierea lacului Zeleni Vir (vom opri acolo la coborâre), am ajuns la un punct de belvedere de-a dreptul încântător. Mă uitam la acea frumusețe și nu-mi venea să cred.

În fața noastră era superba vale glaciară Skrcka. O vale carstică cu fundul ondulat ce adăpostește 2 lacuri glaciare, numite în Muntenegru, ochi de munte.

Lacurile se numesc Veliko Skrcko (cel mare) și Malo Skrcko (cel mic). În stânga văii vedem și vârful Prutas, un alt punct de belvedere spectaculos. Dacă ne-ar fi permis timpul, am fi vrut să urcăm și pe acesta.

În vale este și un refugiu unde se poate campa. Când mă voi întoarce în Muntenegru, aș vrea să urc vârful Prutas și să dorm la cort în această vale.

Prima dată este mai greu când te duci să inspectezi terenul, după ce știi la ce să te aștepți, totul devine mult mai ușor.

Ultima porțiune până la vârf a fost cea mai dificilă, fiind expusă și abruptă. Erau montate și câteva lanțuri care să te ajute să urci. Nu e ceva foarte greu, cu atenție puteți depăși această porțiune fără probleme, însă pentru cei cu frică de înălțime, poate fi o adevărată provocare.

Și uite-ne ajunși la 2.523 m, pe cel mai înalt vârf din munții Durmitor, Muntenegru! Nouă ne-a luat 3 ore jumătate să facem acest traseu, cu multe pauze incluse.

A fost greu pe ultima parte, dar nu vreți să știți ce bucurie am simțit când am văzut ce peisaj mi s-a deschis în fața ochilor. Oriunde mă uitam vedeam creste montane, însă niciun munte nu era mai înalt decât muntele pe care mă aflam eu.

Pe vârf se afla doar o cutie cu un jurnal, la fel ca și în cazul vârfului Planinica. Munții Durmitor îmi amintesc de Piatra Craiului, la fel de spectaculoși și aparent de la distanță imposibil de urcat. Fără poteci, doar stâncă și grohotiș.

Cele mai apropiate vârfuri pe care le vedeam erau Bezimeni și Devojka, care împreună cu Bobotov Kuk, formează creasta principală a munților Durmitor.

Vârful Stit, format în totalitate din fliș, se vedea iarăși într-un mare fel. Cred că m-am îndrăgostit și de acești munți! :))

Am petrecut ceva timp pe vârf făcând poze, am stat și un pic la rând deoarece vârful este destul de îngust și mai mulți voiau să-și facă poze și gata, am început coborârea.

Să știți că Bobotov Kuk nu este cel mai înalt vârf din Muntenegru (cum se menționează în multe locuri pe internet), ci cel mai înalt din munții Durmitor.

Cele 3 vârfuri mai înalte ca Bobotov Kuk se află în munții Prokletije, la granița cu Albania. Cel mai înalt fiind Zla Kolata!

Vârful acela ascuțit din spatele meu este Devojka, arată foarte impunător. Se poate urca pe el, nu e marcată poteca, însă am văzut pe unde a urcat un băiat. Cred că e frumos să fii doar tu singur pe vârf și să te uiți cum toți se înghesuie să ajungă pe vârful vecin.

Deși am coborât pe același traseu, peisajele mi se păreau diferite. La vale fiind ușor, puteam sta doar cu ochii în zare.

Am hotărât să luăm și noi o pauză bine meritată pe malul lacului.

Lângă lac este și un izvor, însă fără o hartă este greu de găsit, deoarece nu este marcat și nici nu se aude sursurul apei. Este undeva în spatele lacului, ascuns între stânci, dacă aveți o hartă cu trasee, îl veți găsi fără probleme.

Apa este foarte limpede, un albastru deschis cu nuanțe verzui.

Ne-am dat și noi duși de la lac într-un final. Încet, încet am coborât pe același traseu spre Pasul Sedlo. Fiind după amiază traseul era mult mai liber, liniștit, perfect.

Concluzii

A fost un traseu superb, mi-a plăcut maxim. Oriunde mă uitam, aveam ceva de admirat.

Ca dificultate este mediu spre greu (pe ultima porțiune) din prisma poțiunilor expuse, a urcării susținute și a căldurii.

Este un traseu de 5 km doar dus, cu o diferență de nivel de 750 m. Îl puteți parcurge în 2-4 ore în funcție de ritmul de mers și pauzele pe care le faceți. La mine traseele durează mai mult decât ar trebui deoarece iau un milion de pauze pentru poze.

Singura sursă de apă întâlnită a fost la lacul Zeleni Vir, deși pe hartă am văzut că ar mai fi una, însă sincer nu am fost atentă în acea zonă.

Fotografiile sunt realizate cu acest aparat.