Veliko Tarnovo, Bulgaria
Ce să faci în Veliko Tarnovo?
Locuri de vizitat în Veliko Tarnovo
Amplasat în inima Bulgariei, Veliko Tarnovo este un oraș fermecător care se mândrește cu o istorie bogată, o frumusețe naturală și o cultură unică. Împreună cu fortăreața medievală, străzile pietruite și arhitectura pitorească, Veliko Tarnovo este o destinație de vizitat pentru oricine este interesat să exploreze trecutul și prezentul Bulgariei.
Veliko Tarnovo a fost odată capitala celui de-al Doilea Imperiu Bulgar, care a existat din secolele al XII-lea până în secolele al XIV-lea. În acest timp, orașul a fost un centru de cultură, artă și comerț, atrăgând savanți, artizani și negustori din toată Europa și Asia.
Monumentul Asen
Monumentul Asen a fost construit în anul 1985 si este dedicat regilor Asen, Petru, Caluian și Ivan Asen pentru a celebra 800 de ani de cand frații Asen si Petru au eliberat Bulgaria de sub imperiul bizantin.
Sabia situată în mijloc este un simbol al puterii și prosperității celui de-al doilea regat bulgar.
Dinastia Asanestilor a condus statul bulgar medieval între 1187 și 1280.
Fiind amplasat în inima orașului, pe o insuliță, monumentul oferă panorame suberbe asupra împrejurimilor.
Cetatea Tsarevets
De departe cel mai cunoscut obiectiv turistic din Veliko Tarnovo.
Cetatea este amplasata pe un deal la o altitudine de 206 m și oferă privelisti panoramice uimitoare asupra peisajelor din jur.
În interiorul cetății se află mai multe clădiri, inclusiv palatul regal si patriarhia.
Cetatea este inconjurata de ziduri groase și are trei intrări, care sunt străjuite de turnuri. În centrul cetății se află palatul regilor bulgari, care este înconjurat de un complex de biserici, mănăstiri și clădiri administrative.
Prețul de intrare la cetate este de 10 leva (25 lei).
Cea mai notabilă biserică din complex este Biserica Înălțarea Domnului, care a fost reconstruită în anul 1981 și este cunoscută pentru frescele sale neobișnuite.
Sincer nu am mai vazut astfel de fresce până acum într-o biserică, sunt facute intr-un stil atât de realist, neo-comunist, sumbru și modern. Se pot observa momente istorice, bătălii etc.
Spectacolul de Sunete și Lumini
Dacă ajungeți sâmbăta în Veliko Tarnovo, atunci nu trebuie să ratați spectacolul de sunete și lumini. Programul acestuia diferă în funcție de Apusul soarelui și poate fi consultat pe site-ul oficial.
Spectacolul durează aproximativ jumătate de oră și este absolut superb.
Strada General Gurko
Este o stradă pietonală pietruită mărginită de case vechi și arhitectură bulgărească. Este un loc excelent pentru a face o plimbare și a te bucura de atmosfera autentică a orașului Veliko Tarnovo.
Strada poartă numele maresalului rus Iosif Gurko , cel care a eliberat Veliko Tarnovo de sub otomani.
Cel mai frumos punct de belvedere
Acesta este un loc care nu trebuie ratat. Se află la finalul unui traseu de 20 minute, ce te poată pe marginea stâncilor cu priveliști superbe asupra orașului.
Punctul de belvedere se numește Love Swing și este marcat printr-un leagăn. Este un loc destul de vânat pentru fotografii, când am fost eu a trebuit să aștept un pic pentru a mă putea da în el.
Apusul de aici se vede superb, așa că dacă puteți, veniți atunci.
Satul Arbanasi
Dacă doriți să vă bucurați de liniște și de aerul curat, atunci trebuie să vizitați satul Arbanasi.
Acesta a fost fondat în secolul al XV-lea de către coloniștii albanezi, de unde provine și numele său.
Unul dintre cele mai importante obiective din Arbanasi este Biserica Nașterii Domnului, care a fost construită în secolul al XVI-lea și prezintă fresce iconografice uimitoare.
Alte atracții notabile includ Muzeul Casa Konstantsalieva, Biserica Sf. Dimitar și Muzeul Etnografic Arbanasi
Concluzii
Aceasta este lista mea cu ce să faci în Veliko Tarnovo.
Este un oraș care oferă ceva pentru toată lumea, de la pasionații de istorie la iubitorii de natură până la cei de gastronomie (la restaurantul Shtastliveca mâncarea este excepțională).
Moștenirea sa bogată, arhitectura frumoasă și peisajele minunate fac din oraș o destinație care nu trebuie ratată.
Fie că explorați orașul vechi, urmăriți Spectacolul de sunet și lumini sau faceți drumeții, Veliko Tarnovo vă va lăsa cu siguranță o impresie foarte bună.
Dacă doriți puteți viziona și filmul călătoriei în Veliko Tarnovo pe canalul meu de YouTube.