MUNȚII FĂGĂRAȘ

Vf. Vânătarea lui Buteanu - Vf. Capra - Vf. Iezerul Caprei - Vf. Paltinu

circuit vanatarea lui buteanu
roxana brumari

Bâlea Lac - Căldarea Văiugii - Vânătarea lui Buteanu

Pentru prima dată în Făgăraș pe anul 2023. Având în vedere că este septembrie, mă bucur că am putut ajunge. Circuitul descris mai jos este unul la care mă gândesc de mult timp, îmi doream să-l fac exact în această ordine: Bâlea Lac – Căldarea Văiugii – Vânătarea lui Buteanu – Vf. Capra – Vf. Iezerul Caprei – Vf. Paltinu – Bâlea Lac. Uite că vremea a ținut cu mine și traseul mult râvnit a fost parcurs într-o zi însorită cu nori răzleți pe cer.

La ora nouă dimineața am ajuns la lacul Bâlea și am plecat spre traseu. Pe traseul spre Șaua Caprei erau deja multe persoane care urcau, așa că am răsuflat ușurată că am ales Căldarea Văiugii. Știam că în momentul în care traseele o să de intersecteze o să fie aglomerat, însă mi-am propus să am răbdare și să mă bucur de acea zi.

Urcarea prin Căldarea Văiugii este lină la început, urmând ca ultima parte să fie susținută. Pe parcurs ce înaintez în spate se deschide o priveliște asupra Transfăgărășanului și Lacului Bâlea dintr-un unghi pe care nu îl mai văzusem până atunci.

De la Bâlea Lac până în Șaua Văiuga, marcajul este bulină albastră.

După aproximativ o oră de la plecare ajung în Șaua Văiuga, punct din care până pe vârful Vânătarea lui Buteanu mai am 5-10 minute.

Mă uit în spate la căldarea pe care am traversat-o și dintr-o dată totul este învăluit de nori răzleți, pentru moment m-am speriat că nu o să mai pot vedea priveliștea de pe vârf.

Însă, la doi pași de vârf văd Efectul Gloria pentru prima dată, de când visam la acest moment. L-am văzut la alte persoane în poze și doream să-l văd și eu. Uite-l acum în fața mea chiar de pe vârful Vânătatea lui Buteanu (2.507 m).

Efectul Gloria este un fenomen rar care apare atunci când soarele se află în spatele observatorului, iar ceața/norul mai jos de poziția acestuia. Umbra este proiectată atunci pe nor formând și un mic curcubeu în jurul umbrei. Cred că toată povestea a durat câteva secunde, după cerul s-a înseninat rapid și a dezvăluit o panoramă pe zeci de km.

Și să începem cu priveliștea. Spre Est Creasta Arpășel-Vârtopel în față care este cea mai spectaculoasă creastă din Făgăraș, însă nu este pe traseul marcat de creastă deoarece nu poate fi parcursă fără echipament de alpinism. Trapezul Viștea Mare-Moldoveanu domină întregul peisaj.

Spre Vest cei trei giganți de peste 2500 m (Lespezi, Cornul Călțunului și Negoiu) domină peste celelalte vârfuri nu la fel de înalte.

Spre Sud-Vest, lacurile Capra și Căprița, cu vârfurile Iezerul Caprei și Paltinu în spate. Și panoramele pot continua, se vedea până și Masivul Cozia în depărtare.

Vânătarea lui Buteanu - Vârful Capra - Vârful Iezerul Caprei

Am continuat spre vârful vecin Capra înalt de 2.494 m. Priveliștea este asemănătoare cu cea de pe Vânătarea lui Buteanu. Însă aici poate fi admirată mai în detaliu Creasta Arpășel-Vârtopel.

Porțiunea de traseu dintre vârful Capra – Acul Revolver – Piciorul Caprei este nemarcată, însă poteca este ușor vizibilă și foarte frecventată. Însă de la Piciorul Caprei poteca se intersectează cu traseul de creastă marcat cu bandă roșie.

La Acul Revolver am ținut neapărat să-mi fac o poză, puteți ajunge așa aproape de el (cum e la mine în poză) dacă mergeți pe potecuța de sus, trebuie un pic de atenție însă, se poate aluneca ușor pe iarbă dacă este udă sau dacă nu aveți încălțămintea potrivită.

Cobor spre Lacul Capra, unde mare forfotă mai era. Aceasta a fost cea mai aglomerată parte a traseului deoarece majoritatea persoanelor aleg să urce până la lacul Capra și să-și petreacă timpul acolo luând masa sau relaxându-se.

Din Șaua Capra până pe vârful Iezerul Caprei traseul durează aproximativ 30 min și este ușor accsebil aproape oricui, ca și restul traseului. Dar odată ajunsă pe vârf, ce minunăție de panoramă mi se arată în fața ochilor.

Lacul Bâlea și Transfăgărășanul în toată splendoarea lor la pachet cu acești norișori râzleți care înfrumusețează acest peisaj deja splendid.

În 15 minute de la plecarea de vârful Iezerul Caprei ajung în Fereastra Bâlei, de unde panorama spre lacul Bâlea este incredibilă. Cât de frumos este încadrată această vale glaciară între Muchia Bâlei și Muchia Buteanu. De aici poți admira în liniște toată forfota de pe Transfăgărășan și de la lacul Bâlea.

Fereastra Bâlei - Vârful Paltinu -Bâlea Lac

Este timpul și pentru ultima porțiune a traseului. Continui bandă roșie spre vârful Paltinu (2.401 m). Trec pe lângă frumoasa căldare glaciară Căldărușa Lungă în care este format lacul Paltinu și după puțin timp ajung pe vârful Paltinu.

Pe vârful Paltinu am prins un pic de ceață, spre Transfăgărășan nu prea vedeam nimic. Însă, l-am văzut deja din vreo trei unghiuri.

Din acest punct traseul coboară spre Șaua Paltinului și după spre Lacul Bâlea. Marcajul urmat este bandă albastră și până la lac fac undeva la 45 min, admirând peisajul dintr-un alt unghi.

Concluzii

O frumusețe de traseu! Acest circuit așa cum l-am făcut eu, ocolește traseul foarte aglomerat care urcă spre Șaua Capra dinspre Lacul Bâlea. Este mai lung, dar mie mi-a plăcut mult mai mult. Am văzut mult mai mult decât mă așteptam în acea zi cu o vreme superbă.

Întreg traseul mi-a luat aproximativ 8 ore cu multe pauze de pozat și filmat. În mod normal se poate parcurge în 6-7 ore. Este un traseu ușor cu unele porțiuni medii, poate fi parcurs și de către copii (ultima parte de urcare spre Vânătarea lui Buteanu este un pic mai grea – o porțiune de cățărare ușoară asigurată cu un lanț).

Timpi intermediari:

Lacul Bâlea – Vânătarea lui Buteanu: 2 ore.

Vânătarea lui Buteanu – Șaua Caprei: 1-2 ore.

Șaua Caprei – Vârful Iezerul Caprei – Vârful Paltinu: 1 oră jumătate.

Vârful Paltinu – Lacul Bâlea: 1 oră.

Fotografiile sunt realizate cu acest aparat.

Dacă doriți puteți viziona și filmul călătoriei pe canalul meu de YouTube.

Dacă ți-a plăcut

recomand să citești următoarele postări

Inelet, valea Cernei
Toamna pe Valea Cernei: Ineleț și Cracu Mare
MUNȚII CERNEI Valea Cernei – Ineleț – Cracu Mare – Valea Prisăcina – Valea Cernei Valea...
Mai Mult
R6MK2571
Toamna în Mehedinți: Cheile Țăsnei și Crovurile Mehedinți
MUNȚII MEHEDINȚI Cheile Țăsnei – Vf. Pietrele Albe – Crovurile Mehedinți – Cheile Tâmnei Băile...
Mai Mult
cheile șugăului
Circuit Cheile Șugăului
MUNȚII HĂȘMAȘ Cabana Ecolog – Peștera Tunel – Peștera Munticelu Cabana...
Mai Mult

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top