MUNȚII MEHEDINȚI

Cheile Țăsnei - Vf. Pietrele Albe - Crovurile Mehedinți - Cheile Tâmnei

Băile Herculane - Cheile Țăsnei - Vf. Pietrele Albe

De când am visat la acest traseu!!! Am mai fost în munții Mehedinți, însă era prima dată când mergeam toamna, mai exact în ultimile zile din octombrie.

Băile Herculane reprezintă principala poartă de intrare spre munții Mehedinți, iar până aici cam din orice colț al țării e cale lungă. Cred că acesta este motivul pentru care nu merg mai des pe Valea Cernei.

Noi (eu și Georgiana) am plecat cu trenul de noapte din București și până în Băile Herculane am făcut 9 ore. A fost o noapte grea deoarece nu am reușit să dormim deloc și ne mai aștepta 3 zile prin munți, nu e tocmai cel mai bun start, nu?

Din Băile Herculane am luat un taxi până la motel Dumbrava (locul de unde începe traseul spre cheile Țăsnei).

Traseul este marcat cu cruce albastră, merge doar prin pădure, însă în aproximativ o oră jumătate veți ajunge în chei.

Credeți-mă pe cuvând când vă că locul acesta este splendit (nu degeaba este a treia oară când vin aici).

Ceea ce face unic acest peisaj este Pinul Negru de Banat, specie endemică pentru această zonă. Prima dată când am venit aici, asta m-a fascinat cel mai mult la acest loc, contrastul dintre pini și calcar. Par că ies din stâncă!

Am luat aici o pauză de vreo 40 de minute, am filmat cu drona și am făcut multe poze. Chiar mi-ar fi părut rău dacă nu veneam și toamna aici, stâncile astea albe parcă erau pictate din loc în loc în culorile toamnei.

Ne continuăm traseul spre următorul punct de interes al traseului, Moara Dracilor. Poteca șerpuiește pe marginea peretelui de stâncă și după intră în pădure oferindu-me din când în când câte o priveliște spre aceste stânci.

Aici sunt mari șanse să întâlniți vipere, mai ales în zonele cu stânci expuse la soare. Noi nu am văzut niciuna, însă e important să fiți un pic atenți pe unde călcați. În schimb, am văzut o salamandră, de fapt doua pe parcursul acestui traseu.

După jumătate de oră de la plecarea din chei, veți ajunge la Moara Dracilor. În zonă veți găsi și un izvor, dacă aveți nevoie de apă.

Veți vedea această moară de apă și dacă alegeți să coborâți spre ea, în spate este și o cascadă foarte drăguță.

Ne continuăm traseul spre Poiana Țăsnei, iar din acel punct schimbăm marcajul și continuăm pe bandă roșie. Având în vedere că nu mulți aleg să facă acest traseu până aici, pe unele porțiuni veți avea probleme cu marcajul, poteca fiind greu de urmat din cauza vegetației. De asta e important să aveți o aplicație cu trasee care vă permite să descărcați hărți offline (aici semnalul este slab, iar în unele locuri inexistent).

Pădurea superbă, ne încânta ochii la fiecare pas!

Însă greul a început atunci când la un moment dat se bifurcă traseul. Ambele variante duceau către vârful Pietrele Albe. Prima variantă (la stânga) urca mai abrupt dar era mai scurtă, a doua variantă (la drepta) părea că ocolește un pic, dar urcarea era mai blândă.

Noi am ales să facem stânga spre Coștegu Mare, a fost o urcare care-a scos untul din noi. Ce să mai zic de faptul că aveam 13 kg în spate (nah 3 zile prin munți). Nu știu cum era cealaltă variantă însă asta, ne-a obosit destul de mult.

Doar culorile pădurii ne mai alina un pic efortul.

Când am ieșit din pădure (din poiana Țăsnei și până aici am făcut mai mult de 2 ore) și am văzut priveliștea, am fost atât de bucuroasă. În departare erau munții Cernei și o imensă întindere de păduri arămii.

Până pe Pietrele Albe mai aveam puțin și credeam că greul s-a terminat pe acest zi, dar nu a fost chiar așa.

Vf. Pietrele Albe - Crovurile - Cheile Tâmnei

Vârful Pietrele Albe are o altitudine de 1.335 m, iar priveliștea pe care o oferă este un adevărat spectacol vizual. În primul rând vedem crovurile înșiruite, aceste poieni suspendate adăpostite de vârfulețe și păduri. În capătul crovurilor vedem și vârful lui Stan (cel mai înalt din munții Mehedinți – 1.466 m). Pe celălalt versant al văii Cernei, vedem munții Cernei și în depărtare munții Godeanu.

De pe vârf, traseul se bifurcă, bulină galbenă merge prin crovuri și bandă roșie pe deasupra lor. Noi am ales bandă roșie pentru a campa undeva în spatele crovurilor, iar a doua zi să facem crovurile.

Am intrat în pădurea, care a fost atât de frumoasă, mă simțeam ca în pădurea fermecată.

Însă, marcajul pe acest traseu este foarte slab, poteca nu e vizibilă deloc în unele locuri și practic nu ai nicio șansă să o scoți la capăt fără o aplicație cu trasee. A urmat o bâjbâială de vreo oră prin această pădure.

Dacă nu eram pe grabă că ne prinde întunericul într-un loc unde este atât de greu să te orientezi, cu siguranță aș fi stat mult mai mult să fac poze aici. Culorile erau de vis, iar pe jos un covor nesfârșit de frunze.

Am reușit cu greu să trecem de acea porțiune și după un pic de boschetăreală, la apus am ajuns la locul unde trebuia să campăm. Era un loc izolat, o șeuță plată unde eram doar noi și sălbăticia.

Ne-am făcut repede corturile (amândouă aveam cort de 1 persoană) și după o masă caldă, ne-am dus direct la somn (nu vă mai zic cât de obosită eram după o noapte nedormită și o zi dificilă pe traseu).

Am dormit bușteam, putea să vină și ursul că tot nu mă trezeam. Sau poate a fost, cine știe?!:))). M-am trezit la răsărit, care din păcare nu l-am putut vedea din cauza faptului că eram într-un loc adăpostit de creste montane.

Însă, marea surpriză ne-a fost că eram înconjurate de cai sălbatici (sau semi-sălbatici).

Ne-am gândit noi un pic și am luat decizia să ne strângem lucrurile și să plecăm în căutatea unui loc mai liniștit pentru mic dejun.

Caii sunt superbi, însă am auzit povești că pot deveni agresivi, așa că am zis să nu avem probleme.

Am parcurs pentru o scurtă porțiune o potecuță nemarcată pentru a ajunge pe traseul care străbate crovurile (marcat cu bulină galbenă). Am găsit un loc ferit deasupra Crovului Medved, unde am luat micul dejun. Ne-am bucurat de aceste culori care m-au cucerit de-a binelea.

Am uitat să vă zic că aceste trasee din munții Mehedinți nu sunt foarte frecventate, e posibil să întâtlniți puține persoane sau deloc. Noi în prima zi, sâmbătă fiind am întâlnit doar 4 persoane, iar a doua zi, duminica, doar un cuplu.

Depinde de voi și cum vă raportați emoțional de aceste locuri mai puțin umblate. Mie una îmi plac și le prefer în deprimentul celor foarte umblate. Aș reveni în munții Mehedinți și mâine dacă aș avea cum.

Din fericire, în această zi nu am avut probleme de orientare, traseul prin crovuri este ușor și poteca vizibilă.

Aceste crovuri sunt defapt forme exocarstice împărțite în polii, uvale și doline în funcție de mărimea și forma acestora. Poliile sunt cele mai mari și întinse (cum este Belentina), dolinele sunt mai înguste și adâncite (crovul Medved și crovul Mare), iar uvalele sunt forme intermediare între polii si doline (o înșiruire de mai multe doline – Poienile Porcului).

În aceste depresiuni carstice te simți ca într-o cetate adăpostită din jur împrejur de vârfuri semețe.

Este cu siguranță cea mai spectaculoasă parte a munților Mehedinți și ceea ce face unici acești munți, în comparație cu alți munți din țară.

Traversăm Poienile Porcului și la scurt timp ajungem în Crovul Mare, de pe fundul căruia trebuie să coborâm pe cheile Tâmnei. Din Crovul Mare se poate continua și spre Vârful lui Stan, însă noi am ales ca de data asta să nu-l facem din lipsă de timp.

Am petrecut vreo 2-3 ore prin crovuri filmând și pozând aceste frumuseți.

Coborârea pe cheile Tâmnei este și ea spectaculoasă, mai ales în prima parte. Undeva la jumătatea traseului veți da peste un izvor. Ca timp până la șosea veți face aproximativ 2-3 ore în functie de ritmul de mers și pauze. Marcajul este bulină galbenă!

Era a doua zi trecută de prânz și noi am ajuns la șosea, de unde urma să urcăm spre munții Cernei de data asta.

Însă mai multe despre asta, în următorul articol.

Concluzii

Un traseu cu de toate: plin de culorile toamnei, chei, păduri, crovuri, sălbăticie și peripeții. Unul dintre locurile mele preferate din România pentru diversitatea pe care o oferă.

Lungimea traseului este de 15 km cu 1.300 m diferență de nivel. Însă aceste lucruri nu sunt relevante în ceea ce privește timpul când vine vorba de un traseu slab marcat pe unele porțiuni, unde pierzi mult timp bâjbâind.

Mie una îmi plac peripețiile și nu mă enervez sau panichez în asemenea momente, stau calmă și încerc să găsesc o rezolvare. Iar după ce mă întorc acasă chiar îmi amintesc cu drag de acele momente. Cei cărora le place sălbăticia, vor rezona cu mine.

Ca timp pe care l-ați putea face, eu aș înclina pentru un minim de 8 ore, care poate ajunge și la 10-12 ore, dacă luați multe pauze (cum am făcut noi) și aveți probleme de orientare (ceea ce pe unele porțiuni este inevitabil).

Nu subestimați muntele și nu uitați să mergeți pe trasee informați și pregătiți și pentru situații neașteptate.

Poteci cu soare!

Harta traseului o găsiți aici.

Fotografiile sunt realizate cu acest aparat.