MUNȚII TRASCĂU

Cheile Turzii - Circuitul Versanților - Firul Apei

cheile turzii circuitul versantilor
roxana brumari

Traseu Versantul Drept

Sculptate de Valea Pârâului Hășdate în calcare jurasice acum mai bine de 150 mil. ani, Cheile Turzii sunt un loc unde natura a reușit să creeze un adevărat paradis cu pereți stâncoși înalți de până la 200 m, peșteri, vegetație și faună specifică.

Eram pentru prima data în Cheile Turzii și mă gândeam… “oare ce traseu să fac pentru a vedea cât mai multe?”. Am descoperit că am opțiunea de a le vedea din 4 perspective (versantul drept, versantul stâng, firul apei și via ferrata). Până la urmă le-am văzut din 3 perspective, via ferrata rămâne pe data viitoare.

În după-amiaza în care am ajuns la camping-ul de lângă chei, am și plecat pe traseu și anume circuitul versanților. Afară era cam cald, nu la fel ca în oraș, dar totuși cald, însă eu aveam ca țel APUSUL sus pe chei.

Am început cu versantul drept (după cursul apei, nu intrarea în chei). Acesta este parțial împădurit, însă locurile de belvedere nu lipsesc.

Am intrat pe traseu pe la Cabana Cheile Turzii și am urmat marcajul bulină roșie. După aproximativ 40-50 min ajung și la primul punct frumos de belvedere și anume cel de la Colțul Mischiului

Este cel mai frumos punct de pe versantul drept și pot fi admirate cheile în toată splendoarea lor, iar în depărtare se vede localitatea Petreștii de Jos.

Mie mi-a prins bine faptul că acest versant era împădurit deoarece pe soarele acela, ar fi fost neplăcut să nu ai pic de umbră.

Am coborât de pe versant prin pădure, admirând din când în când locurile de belvedere pe care le întâlneam. Ajung aproape de intrarea  în localitatea Petreștii de Jos, de unde mă îndrept spre versantul stâng.

Traseu Versantul Stâng

Dacă pe cel drept nu am întâlnit pe nimeni, cel stâng este un pic mai frecventat. Traseul urcă abrupt la început spre Dealul Sândului, parcă nu îți dă nicio șansă să îți tragi sufletul. Din fericire această urcare este scurtă, în 40 min. și sunt sus. Cerul a fost acoperit de nori, a început ușor să plouă, la care s-a adăugat și această lumină caldă a Apusului. A fost spectacol pe cer.

În apropierea Crucii Sânduleștilor (probabil cel mai cunoscut loc de belvedere) i-au o mică pauză de admirat tot acest spectacol al norilor. Văd versantul drept și peșterile săpate în calcar, pereți calcaroși maiestuoși și o mulțime de flori pe lângă potecă.

Chiar dacă ploua ușor, tot am stat să admir Apusul și bine am făcut, deoarece la un moment dat cerul a devenit rozaliu și un curcubeu dublu și-a făcut apariția. Nu mai știam din ce parte să-l mai pozez :)).

Din ce am înțeles înainte să fac acest circuit al versanților, a fost că cel mai frumos loc de belvedere este cel de pe versantul stâng din apropierea pădurii Vapii. Este frumos, nu zic nu. Însă, pentru mine cel mai frumos loc de belvedere este cel de pe versantul drept pe care l-am amintit la început (Colțul Mischiului).

Într-adevăr versantul stâng are mai multe puncte panoramice nefiind împădurit. Dacă vreți să faceți traseul pe un singur versant, cel stâng cred că ar fi alegerea mai bună dacă doriți locuri de belvedere. Mie însă tot priveliștea aceea de pe versantul drept mi-a rămas în suflet, chiar dacă mergi mai mult prin pădure.

Întreg circuitul versantilor a durat aproximativ 5 ore cu tot cu pauze. Harta traseului o găsiți aici.

Traseu pe Firul Apei

A doua zi dimineața devreme am plecat să văd cheile și de pe firul apei, fiind cel mai frecventat traseu din zonă mă așteptam să fie aglomerat mai târziu. Puțin după ora 6 eram deja prin chei alături de trei căței care mi-au ținut companie pe toată durata traseului. 

La dus nu am întâlnit pe nimeni, eram doar noi, mi-a plăcut nespus, doar liniște și sursurul apei. Am trecut pe lângă Turnul Galben, Turnul Ascuțit, Creasta Scorușului până ce-am ajuns la capătul lor. Cred că nu mi-a luat mai mult de oră să le traversez, trecând de pe o parte pe altă a malului prin intermediul celor 4 poduri.

M-am întors tot pe firul apei pentru a le admira și în cealaltă direcție, lumina de poze nu a fost una foarte bună, dar nu am de ce să mă plâng. În apropiere de ieșirea din chei am început să întâlnesc din ce în ce mai multe persoane, ce bine că am început atât de dimineață.

Concluzii

Este una dintre cele mai frecventate zone din Munții Trascăului și chiar are ce oferi, natura a reușit să creeze aici un adevărat paradis. Circuitul Versanților l-aș cataloga ca un traseu mediu, în timp ce traseul pe firul apei este ușor, mai mult o plimbare de relaxare.

Fotografiile sunt realizate cu acest aparat.

Dacă doriți puteți viziona și filmul călătoriei pe canalul meu de YouTube.

Dacă ți-a plăcut

recomand să citești următoarele postări

cheile șugăului
Circuit Cheile Șugăului
MUNȚII HĂȘMAȘ Cabana Ecolog – Peștera Tunel – Peștera Munticelu Cabana...
Mai Mult
dealul repedea colinele iasului
Drumeție pe Colinele Iașului
COLINELE IAȘULUI Gara Bârnova – Poiana Rotundă – Dealul Repedea Gara...
Mai Mult
piatra mare
Piatra Mare Primăvara
PIATRA MARE Dâmbu Morii – Prăpastia Urșilor – Cabana Piatra Mare – Ocolire Canion 7...
Mai Mult

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top