PIATRA CRAIULUI

Traseu cu plecare de la Plaiul Foii

Plaiul Foii - La Zaplaz

Este jumătatea lui octombrie, pentru mine a două lună preferată din an, prima fiind mai când prin poieni este o adevărată bogăție de flori. 

În octombrie este o adevărată bogăție de culori în păduri, de asta aleg să fac trasee care trec în mare parte prin păduri în această perioadă.

Traseul propus pentru această tură este unul pe la poalele Pietrei Craiului și anume: Plaiul Foii – Refugiul Șpirlea – La Zaplaz – Umerii Pietrei Craiului – Șaua Tămășel – Curmătura Foii – Plaiul Foii. Este un traseu tip circuit care în mare parte merge prin pădure.

Pentru această tură inițial mi-am propus să ajung până la Marele Grohotiș și Cerdacul Stanciului, însă timpul nu mi-a permis (poveste lungă…), cert este că am reușit să fac doar circuitul pe la La Zaplaz și Umerii Pietrei Craiului.

Am început traseul de la Plaiul Foii de unde am urmat marcajul bandă roșie care duce la Refugiul Șpirlea iar apoi spre traseul La Lanțuri către Creasta Pietrei Craiului.

Inițial poteca este lină, merge pe Valea Șpirlea prin pădure, având din când în când câteva puncte de belvedere spre creastă. Dacă anul trecut la jumătatea lui octombrie era spectacol prin păduri, anul acesta abia începuseră copacii să se coloreze.

După o oră jumătate de la plecarea de la Plaiul Foii ajung la Refugiul Șpirlea, unde erau deja mai multe persoane care luam o pauză, așa că am decis să continui traseul spre la La Zaplaz. Din acest punct traseul devine foarte frumos, cu numeroase panorame spre Creasta Pietrei Craiului și Munții Iezer Păpușa.

De la refugiu până la La Zaplaz traseul durează aproximativ 30-40 minute, inițial acesta merge prin pădure și după pe grohotiș până ajunge la baza peretelui de stâncă. Practic de la La Zaplaz începe traseul La Lanțuri spre Vârful La Om, unul dintre cele mai tehnice trasee de la noi din țară.

Dacă doriți să ajungeți deasupra formațiunii trebuie să parcurgeți o scurtă porțiune de cățărare din traseul La Lanțuri și în acest mod vă puteți da seama dacă este un traseu potrivit sau nu pentru voi.

Priveliștea de sus este mult mai frumoasă decât cea de jos, însă pentru cei cu rău de înălțime poate pune câteva probleme, în rest nimic de speriat.

Aici este locul unde șimți că te teleportezi într-o altă lume, cel puțin așa mi s-a părut mie, este asemănător unui portal modelat în calcare în decursul a sute de mii de ani. Unele teorii spun că formațiunea s-ar fi format prin prăbușirea tavanului unei peșteri, însă nimic nu este cert.

la zaplaz

După câteva poze continui traseul spre Umerii Pietrei Craiului, marcajul fiind tot bandă roșie. Din loc în loc am parte de puncte de belvedere spre culmile împădurite în diverse culori. Asta și speram să văd, culorile toamnei peste aceste păduri.

La Zaplaz - Umerii Pietrei Craiului

Prima parte din traseu merge prin pădure pe o potecuță îngustă și accidentată, însă la scurt timp priveliștile spre creastă devin cu adevărat superbe. Contrastul dintre albul calcarului, verdele coniferelor și culorile de toamnă ale foioaselor este un adevărat spectacol.

umerii pietrei craiului

Pentru mine Piatra Craiului este cel mai spectaculos munte, are o eleganță aparte, nici nu trebuie să ajungi pe creastă ca să te încânte. În momentul în care o să ajungeți la Umeri priveliștea spre creastă o să fie una superbă și o să vă simțiți ca niște furnici lângă acești pereți masivi de calcar.

Cu tot cu pauze, de la Plaiul Foii până la Umerii Pietrei Craiului am făcut aproximativ 3 ore jumătate.

umerii pietrei craiului

Umerii Pietrei Craiului - Plaiul Foii

O să vedeți în dreptul Umerilor Pietrei Craiului un indicator și o potecă ce coboară prin pădure, pe aici urmează să continui traseul. Este marcaj comun bandă roșie + triunghi albastru și la un moment dat se intersectează și cu triunghi roșu.

Cert este că acesta continuă spre Șaua Tămășel și Curmătura Foii. Pe indicator arată 2 ore jumătate până la Plaiul Foii, însă merg o bucată de vreme și pe alt indicator arată tot 2 ore jumătate, cam ciudat. În realitate am ajuns la Plaiul Foii în 3 ore de mers lejer și pauze de poze.

Este un traseu predominant prin pădure, are doar 2 puncte de belvedere asupra Crestei Pietrei Craiului. Sunt superbe, Marele Grohotiș se vede atât de frumos, ca și toată creasta sudică de altfel.

circuit la zaplaz si unerii pietrei craiului

Vă recomand să profitați de aceste locuri de belvedere, deoarece restul traseului este prin pădure și nu una de foioase prin culorile toamnei, ci una de conifere destul de monotonă.

Ajunsă la Plaiul Foii după 7 ore de pornirea pe traseu, mai petrec căteva minute să admir pădurea în culori superbe din spatele cabanei și pornesc spre Zărnești.

Concluzii

A fost o tură destul de ușoară și pe deasupra frumoasă, Umerii Pietrei Craiului fiind cea mai frumoasă porțiune de pe traseu.

Mie mi-a luat întreg circuitul 7 ore cu tot cu pauze. L-aș catologa ca un traseu ușor spre mediu, singura porțiune mai dificilă fiind cea de urcare deasupra la La Zaplaz.

Am întâlnit o singură sursă de apă pe traseu după Curmătura Foii.

Harta traseului o găsiți aici.

Fotografiile sunt realizate cu acest aparat.

Dacă ți-a plăcut

recomand să citești următoarele postări

R6MK2571
Toamna în Mehedinți: Cheile Țăsnei și Crovurile Mehedinți
MUNȚII MEHEDINȚI Cheile Țăsnei – Vf. Pietrele Albe – Crovurile Mehedinți – Cheile Tâmnei Băile...
Mai Mult
cheile șugăului
Circuit Cheile Șugăului
MUNȚII HĂȘMAȘ Cabana Ecolog – Peștera Tunel – Peștera Munticelu Cabana...
Mai Mult
dealul repedea colinele iasului
Drumeție pe Colinele Iașului
COLINELE IAȘULUI Gara Bârnova – Poiana Rotundă – Dealul Repedea Gara...
Mai Mult

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top