MASIVUL COZIA

Păușa - Mănăstirea Stânișoara - Cabana Cozia - Muchia Turneanu - Mănăstirea Turnu

Păușa - Mănăstirea Stânișoara

Despre culorile toamnei în Masivul Cozia am auzit atâtea. Visam la acest spectacol de toamnă și am ținut neapărat ca anul acesta după jumătatea lui octombrie să ajung în Cozia. Am sunat de câteva ori la cabana Cozia și am întrebat de cum este pădurea pentru a ști sigur că voi prinde culorile toamnei. Zilele norocoase au fost 22 și 23 octombrie! Vremea se anunța superbă, mult mai caldă decât în mod normal, însă eu eram curioasă să văd pădurea.

Culorile toamnei le-am prins, însă nu la superlativ, cred că trebuia să mai aștept vreo 4-5 zile pentru o imagine și mai încântătoare. Însă nu am de ce să mă plang, a fost superb.

Mi-am propus să stau 2 zile în Cozia, pentru a avea suficient timp de poze și filmări fără a mă grăbi.

Am plecat din București spre Râmnicu Vâlcea cu un autocar, iar de acolo am luat un tren spre halta Păușa de unde urmează să încep traseul. Traseul este marcat cu bandă albastră și urcă pe dealul Fața Păușa până în Șaua La Troiță.

În aproximativ o oră jumătate de la plecarea din Păușa ajung și șa, iar de acolo continui bandă albastră spre Mănăstirea Stânișoara.

Pe lângă culorile toamnei, prin păduri își fac apariție și brândușele de toamnă, delicate și de-o frumusețe aparte.

Cu puțin timp înainte să ajung la Mănăstirea Stânișoara, trec pe lângă locul de belvedere de pe stâncă cu pinii contorsionați sub formă de bonsai. Cred că aceasta este cea mai cunoscută imagine din Cozia, pinul contorsionat și Colții Foarfecii.

Vârful Sălbaticu se vede și el foarte frumos din acest punct, dacă o să vă uitați cu atenție, o să vedeți și chilii săpate în stâncă pe vârful Sălbaticu.

Pădurea zici că era pictată, roșu, portacaliu, galben și verde se amestecă pentru a crea un peisaj uimitor.

Cea mai frumoasă imagine din acest punct este cu siguranță cea asupra Colților Foarfecii și Vârful Ciuha Mică.

Nu mai zic de acei pini care animau stâncile, fără ei totul ar fi mult mai pustiu.

După 20 de minute de la locul de belvedere ajung la Mănăstirea Stânișoara. Acolo am văzut cei mai mulți oameni de pe traseu, deoarece se poate ajunge și cu mașina pe un drum forestier.

Priveliștea este și aici superbă, iar culorile o încântare.

Eu una nu am mai văzut nicăieri pădure atât de diversă ca în Cozia. Stâncile și pădurea erau într-o armonie perfectă, iar peisajul minunat.

Mănăstirea Stânișoara - Cabana Cozia

De la mănăstire până la Cabana Cozia mai sunt de urcat aproximativ 3 ore prin pădure, tot pe bandă albastră. Pe parcurs ce urcam, pădurea era din ce în ce mai frumoasă și colorată, iar lumina blândă indica că nu mai este mult până la Apus.

Din loc în loc erau și băncuțe unde să stai și să-ți tragi sufletul.

Chair dacă este un traseu care merge mult prin pădure, nu ai cum să te plictisești toamna cu atâtea culori în jur.

Ultima parte de urcare până la ieșirea din pădure este cea mai abruptă. Dar de îndată ce vezi Valea Oltului și meandrele sale șerpuind printre culmi, o să-ți dai seama că până la cabană mai este doar un pic.

Ajung la cabană, îmi iau cheia de la cameră și fug repede să-mi găsesc un loc de admirat Apusul. Locul perfect pe care l-am găsit este la începutul traseului nemarcat Cabana Cozia – Șeuța Doctorului. Nu cred că este un loc mai bun, cel puțin eu nu am văzut.

Priveliștea spre vest era incredibilă.

În depărtare vedeam Buila – Vânturarița și Munții Lotrului, iar soarele se retrăgea în spatele culmilor.

Nu am putut să aleg o singură poză, v-am lăsat mai multe. Era și păcat să le păstrez doar pentru mine.

Colții Foarfecii după Apus și mozaicul de culori de pe stânci.

Șeuța Doctorului, mi-am propus ca data viitoare când vin în Cozia să ajung pe aici, pare tare frumos.

Apusul a fost frumos, dar să vedeți Răsăritul. M-a lăsat cu gura căscată. Am și pierdut puțin din el în căutarea locului de admirat. Inițial am urcat până pe Ciuha Mare în speranța că de pe vârf o să se vadă cel mai bine, însă nu am găsit un loc potrivit și a trebuit să cobor până un pic mai sus de cabană.

Nu știu cum să vă zic, dar cerul era în flăcări, nu-mi venea să cred. Îmi pare rău că am pierdut minute bune din acest cer spectaculos, însă în același timp mă bucur că am avut ocazia să văd această frumusețe.

În depărtare se distingeau crestele munților Iezer – Păpușa, Bucegi și Leaota, însă cerul îți fura ochii cu totul.

Tot așa, nu aș fi putut să postez o singură poză. Am mai văzut Răsărituri și Apusuri în munți, însă atâta frumusețe rar mi-a fost dat să văd.

Și acum să vă povestesc despre cazarea la cabana Cozia. Prețul este de 50 lei/persoană. Eu am stat singură într-o cameră dublă și tot 50 de lei am dat. Camera a fost curată, la fel și așternutul. Fiecare își face singur focul în sobă dacă îi este frig cu lemne puse la dispoziție de cei de la cabană.

Camera este micuță și pe lângă cele două paturi mai aveți o masă și un scaun. Nu este nimic pretențios, se vede că mobilierul este vechi, dar hei este în vârf de munte și costă doar 50 de lei. Mâncarea bună, eu am mâncat și la alte cabane și sincer până acum, aici este cel mai ok.

Cabana Cozia - Mănăstirea Turnu

După multe poze la Răsărit, niște cafea rece de ieri dimineață și un mic dejun rapid, mi-am făcut bagajul și am continuat traseul.

Am coborât pe Muchia Turneanu, traseu marcat cu bandă roșie. Pe parcursul acestui traseu sunt câteva locuri de belvedere spre Valea Oltului, Buila – Vânturarița și Munții Lotrului.

Vedere spre Buila – Vânturarița și pădurile colorate de pe culmi.

Pâdurea în prima parte a traseului era foarte frumoasă și colorată. Fiind luni, am prins și traseul liber. Era cald și soare afară, ce să-mi pot dori mai mult.

Pădurea în apropierea refugiului Turneanu a fost cea mai frumoasă, cu mulți mesteceni galbeni aurii ce-ți furau ochii. Refugiul arată bine în interior, însă are doar 3 locuri. În caz că doriți să rămâneți peste noapte este o alternativă bună la cabana Cozia.

Locul de belvedere de după refugiul Turneanu.

Mănăstirea Turnu în depărtare.

Pădurea în culori superbe.

De la stâna Turneanu sunt doua variante de a ajunge la Mănăstirea Turnu, pe triunghi roșu în 2 ore și pe bandă roșie în 3 ore. Eu am coborât pe bandă roșie deoarece aveam suficient timp la dispoziție și îmi doream să petrec mai mult timp pe traseu.

Și într-un final ajung și la halta Mănăstirea Turnu de unde aștept trenul spre Râmnicu Vâlcea.

Concluzii

Dacă este toamnă atunci e Cozia, aici am văzut cele mai frumoase culori ale toamnei. Traseul parcurs a fost unul de dificultate medie, portiunea cea mai solicitantă fiind de la Mănăstirea Stânișoara la Cabana Cozia.

Traseul poate fi parcurs și într-o zi dacă îl începeți de dimineață, țineți cont că acesta durează 8 ore, iar dacă faceți pauze mai lungi poate dura și mai mult.

Surse de apă: la Mănăstirea Stânișoara și mai jos de Stâna Turneanu.

Timpi intermediari făcuți de mine (cu multe pauze de poze și filmat).

Păușa – Mănăstirea Stânișoara: 2 ore jumătate.

Mănăstirea Stânișoara – Cabana Cozia: 3 ore.

Cabana Cozia – Stâna Turneanu: 2 ore

Stâna Turneanu – Mănăstirea Turnu: 3 ore.

Harta traseului o găsiți aici.

Fotografiile sunt realizate cu acest aparat.