PIATRA CRAIULUI

Padina Șindileriei - Creasta Nordică

Traseul prin Padina Șindileriei

Creasta Nordică a Pietrei Craiului este un traseu pe lista fiecărui iubitor de munte. Creasta ascuțită ca o lamă de cuțit și poteca suspendată undeva între cer și pământ te atrag și te provoacă în același timp. Visam de mult timp la acest traseu, însă parcă nu mă simțeam pregătită. Citisem că e un traseu foarte greu, tehnic și parcă asta m-a ținut un pic pe loc.

Momentul mult așteptat a venit și am plecat în aventura pe creasta nordică. Am ales varianta de urcare prin Padina Șindileriei deoarece în doream un traseu nou de urcare spre creastă, cele pe Valea Crăpăturii și Karol Lehmann le făcusem când am urcat pe vârful Turnu.

Traseul l-am început la centrul de informare al Pietrei Craiului, iar de acolo am continuat spre Mănăstirea Colțul Chiliilor (marcaj bandă albastră) unde am luat apă de la izvor (!atenție este ultimul izvor de pe acest traseu, iar pe creastă nu o să găsiți apă).

Până aici toate bune și frumoase. Continuăm bandă albastră până la intersecția cu marcajul cruce roșie, pe unde trebuie să mergem noi. Urcarea devine susținută, trecem de o săritoare asigurată cu un lanț și două lemne șubrede și continuăm pe grohotiș.

La început grohotișul este puțin și parțial stabil, după trenele de grohotiș devin din ce în ce mai instabile și panta din ce în ce mai abruptă.

Porțiunea cea mai spectaculoasă, dar și dificilă a traseului este cea din apropierea Cetății Șindileriei. Pereții brăzdați de lapiezuri sunt impozanți, o adevărată operă de artă. Grohotișul este foarte instabil, iar panta abruptă ne pune probleme. Bețele de trekking sunt foarte utile pe această urcare.

Cu grijă trecem de acea porțiune și intrăm în jnepeniș.

Creasta Nordică

După “lupta” cu jnepenii sâcâitori, ajungem pe vârful Turnu, primul vârf din creasta Pietrei Craiului.

Marcajul de creastă al Pietrei Craiului este bulină roșie.

Priveliștea este incredibilă! La orizont vedem, spre vest: Plaiul Foii, Munții Iezer-Păpușa, Munții Făgăraș, iar spre est: Zărnești, Piatra Mică, Munții Bucegi, Prăpăstiile Zărneștilor etc.

Garofița Pietrei Craiului se lasă și ea văzută, la care se adaugă și Garofița Albă de Stâncă.

De aici greul a trecut și a început spectacolul, eram deja pe creastă! Până în acest punct am făcut aproximativ 5 ore cu tot cu pauze.

Continuăm spre vârful Padina Popii (2.018 m) după o porțiune scurtă de mers prin pădure. Priveliștea devine din ce în ce mai frumoasă pe parcurs ce înaintăm pe traseu, iar greutatea rucsacului se simte din ce în ce mai puternic.

Traseul devine din ce în ce mai tehnic cu unele porțiuni de cățărare ușoară.

Cu aproximativ o oră înainte de Apus ajungem și pe vârful Ascuțit (2.150 m) locul unde o să rămânem peste noapte.

Am avut o confuzie pe acest traseu, deoarece indicatoarele arătau altitudini diferite ale vârfurilor în comparație cu ce era în aplicații sau pe internet. De ex. la vârful Ascuțit pe indicator scria 2.133 m, cand pe aplicații si internet este peste tot cu 2.150 m, aceiași poveste la vârfurile Turnu și Padina Popii.

Odată cu lumina caldă a apusului au apărut și ele, pentru prima dată în calea mea. Aproape că era să ratez apusul încercând să le pozez. Am încercat să mă apropii cât de mult am putut de ele fără să le sperii, “uite de asta mi-ar fi trebuit un teleobiectiv”, mi-am zis :)).

A fost un apus frumos la 2.150 m, cu siguranță o experiență de neuitat. Mi-a intrat microbul apusului și răsăritului pe creastă și acum nu știu cum să ajung mai repede la o nouă experiență de genul. Oare care va fi următoarea creastă cu o asemenea experiență?

Să vedem acum cum e să dormi la refugiu, era prima dată când dormeam la refugiu.

Să vă povestesc întreaga experiență…

De ce să fie bine, când poate să fie rău?

În ceea ce privește căldura, chiar mi-a fost bine, mult mai bine decât mă așteptam. Problema a fost că la refugiu mai era încă un grup de petrecăreți care au dormit toată ziua în refugiu, iar apoi seara aveau chef de băut și ascultat muzică. Că nah, ce mai contează că alții vor să doarmă?!

La un moment dat au dat boxa la maxim și au început să cânte (da, și-au cărat boxa pe vârful muntelui), le-am spus frumos să de-a muzica mai încet (asta era în jur de 11:00-12:00 noaptea).

Pentru puțin timp chiar am crezut că o să avem liniște, m-am înșelat… Îi aud cum scotocesc prin rucsac după alte sticle de băutură. Încep să râdă zgomotos, să vorbească tare, să țipe etc.

Dar ce mi-a pus capac la un moment dat a fost… unul dintre ei, care era și cel mai guraliv, și-a aprins țigara în refugiu, că nah de ce să se mai obosească să iasă afară să fumeze. Atunci am răbufnit și i-am spus tot ce aveam pe suflet, asta era cred că în jur de ora 02:00. Tipul tare în gură, mi-a zis că el a ajuns primul, de parcă refugiul nu ar fi pentru toată lumea.

După asta nu a mai durat mult și au început să se liniștească, în jur de 03:00-04:00 am adormit și noi.

Dacă erau doar băieți înțelegeam, însă erau și două fete la fel de gălăgioase ca ei. Mi s-a părut o totală lipsă de respect și nu doar pentru noi, deoarece lângă refugiu mai erau și alte persoane care dormeau la cort sau bivuac. Chiar nu le păsa că din cauza lor atâția oameni nu pot dormi.

Cred că a fost ultima dată când plec fără cort și mă bazez pe refugiu.

Răsăritul s-a lăsat așteptat în acea dimineață, la orizont erau nori și puțină ceață. Dar când a apărut am uitat de toate problemele și m-am bucurat de această experiență.

Soarele era încadrat cumva între porțiunea de creastă pe care o făcusem ieri și creasta Pietrei Mici.

După o sesiune de pozat, filmat și admirat, am continuat traseul pe creastă. Începând cu vârful Țimbalul Mare (2.177 m) traseul devine mai spectaculos, dar și mai accidentat, necesitând mai multă atenție.

Cel mai mare noroc pe care l-am avut pe acest traseu, în aceste două zile (pe lângă vreme bună bineînțeles) a fost că am prins creasta liberă, toate vârfurile libere și asta mi-a plăcut nespus. Noi am mers vineri-sâmbătă și singura porțiune aglomerată a fost la coborâre de pe vârful La Om când am întâlnit zeci de persoane care urcau spre creastă.

Revenind la traseu, de pe vârful Țimbalul Mic (2.231 m) noi ne-am pus casca de protecție, nu este obligatorie, dar vă poate proteja în cazul căderilor de pietre sau alunecărilor pe porțiunile de cățărare.

Din depărtare părea că vârful La Om este la doi pași, însă în realitate sunt multe piscuri de cățărat și descățărat până la el.

Acum să vă zic cum mi s-a părut această porțiune. Sincer, nu așa de grea pe cât mă așteptam. Pe internet citisem că e un traseu extrem de dificil cu pericol de cădere în gol etc. Dificil este și dacă nu ești atent există pericolul de a cădea în gol, însă doar pe unele porțiuni. Dacă treci cu atenție de porțiunile tehnice și nu ai frică de înălțime, mari probleme nu o să-ți pună. Nu vreau să zic că este ușor, dar nu e nici de speriat cum am citit în unele articole.

O condiție fizică medie sau peste medie și echipamentul adecvat sunt extrem de importante în abordarea crestei.

Până La Om de la Ascuțit am făcut aproximativ 4-5 ore fără nicio grabă și cu pauze de poze și filmat incluse. A fost cea mai frumoasă porțiune, era și păcat să ne grăbim!

Pentru câteva minute am prins vârful liber și am profitat de ocazie pentru a face câteva poze, deoarece vedeam cum urcă din ce în ce mai multe persoane spre vârf.

Amplasarea vârfului La Om (2.238 m) în mijlocul crestei, îl face să ofere priveliști superbe atât spre Creasta Nordică, cât și spre Creasta Sudică. Nu mai zic de priveliștile spre împrejurimi, spre vest munții Făgăraș și Iezer-Păpușa, iar spre est munții Bucegi, Prăpăstiile Zărneștilor, munții Leaota etc.

În pauza scurtă luată pe vârf mă gândeam cât de norocoși am fost să prindem o vreme atât de bună.

Iar traseul a fost un spectacol, de departe cel mai frumos pe care l-am făcut eu.

Vârful se aglomera așa că am început coborârea (pe bandă roșie), pe unele porțiuni se mergea bară la bară. Nu ne-am grăbit, eram atât de fericiți cu ceea ce-am văzut.

Concluzii

Ce pot să mai zic în plus despre acest traseu?

Aaa, pot să vă las aici harta traseului urmat. Chiar dacă 20 km par puțini pentru 2 zile, nu este chiar așa, nu în Piatra Craiului. Nouă tot acest circuit ne-a luat 15-16 ore, însă consider că poate fi parcurs și în 12 ore. Noi am făcut multe pauze și am mers lejer.

Este un traseu dificil, accidentat, necesită atenție și condiție fizică. Are o diferență de altitudine de aproximativ 2000 m cumulată.

Timpi intermediari (cu multe pauze):

Zărnești – Vârful Turnu: 5 ore

Vârful Turnu – Vârful Ascuțit: 2-3 ore

Vârful Ascuțit – Vârful La Om: 5 ore

Vârful La Om – Zărnești: 3-4 ore

Acest circuit poate fi parcurs și într-o singură zi dacă plecați pe traseu dimineața devreme și dacă aveți o condiție fizică bună.

Nu este recomandat să fie parcurs dacă roca este udă sau acoperită cu gheață, poate deveni periculos!

Fotografiile sunt realizate cu acest aparat.

Dacă doriți puteți viziona și filmul călătoriei pe canalul meu de YouTube.