MUNȚII TRASCĂU

Piatra Secuiului-Grota Studenților-Cetatea Trascăului

piatra secuiului
roxana brumari

Traseul spre Vf. Piatra Secuiului

Cred că toți iubitorii de munte au auzit de Piatra Secuiului, Uriașul Adormit de la Rimetea care poate fi văzut de la zeci de km depărtare. 

Este cunoscut în primul rând deoarece aici soarele răsare de două ori, dacă Răsăritul este privit din vestul masivului. Acest fenomen este datorat faptului că masivul este despărțit de o vale adâncă, iar cele două vârfuri principale se înalță atât de mult încât soarele răsare de după primul și dispare după al doilea, urmând să răsară din nou de după al doilea vârf.

În al doilea rând, Piatra Secuiului nu este doar despre natură, ci și despre istorie. În apropierea vârfului Colții Trascăului a fost construită în secolul al XII-lea Cetatea Secuilor cu rol de apărare în invazia mongolă în Ungaria. Urmele acestei cetăți puteau fi văzute în secolul al XIX-lea.

Traseul l-am început în localitatea Rimetea (de lângă Salvamont Rimetea), de unde am urmat marcajul cruce albastră. Urcarea este destul de susținută pe valea care desparte cele două vârfuri principale, însă în aproximativ două ore ajung pe primul vârf al masivului și anume pe Colții Trascăului (1113 m)

Este o urcare spectaculoasă, pe parcurs ce înaintez se înalță localitatea Rimetea și Vârful Ardașcheia (în spate), dar și crestele calcaroase impănătoare ale masivului (în față).

Cu milioane de ani în urmă aici era fund de mare, lucru dovedit de grosimea calcarelor care ating până la 700 m grosime. Acestea sunt de origine mezozoică, jurasică și cretacică. Calcarul formându-se în principal prin depunerea cochiliilor calcaroase provenite de la animalele marine cum sunt coralii, melcii și scoicile.

Primul vârf pe care mă opresc este Colții Trascăului, în comparație cu vârful vecin Piatra Secuiului, acesta nu este atât de aglomerat. Majoritatea persoanelor urcă doar pe Piatra Secuiului și după coboară. 

O porțiune din traseul spre Vf. Colții Trascăului este nemarcat, însă poteca este intuitivă. De pe vârf se pot vedea în toată măreția lor localitatea Rimetea și Vf. Ardașcheia (1249 m), dar și localitatea Colțești și Cetatea Trascăului.

Aici o să vă bucurați de liniște și o să puteți admira forfota de pe vârful vecin. 

De pe Colții Trascăului până pe Piatra Secuiului, traseul durează aproximativ jumătate de oră. Dacă veniți în weekend este foarte probabil să prindeți vârful aglomerat, așa cum l-am prins și eu. Însă ce am făcut eu ca să mă bucur în voie de priveliște a fost să continui traseul, după m-am abătut un pic de la potecă până aproape de buza masivului și m-am bucurat de o priveliște superbă în voie fără forfota de pe vârf, în plus am văzut și Colții Trascăului în toată splendoarea lor.

De pe vf. Piatra Secuiului (1129 m) pot fi admirate aceleași puncte de interes ca de pe vf. Colții Trascăului (1113 m).

Aici am luat o pauză mai lungă admirând Colții Trascăului și abundența de flori și fluturi. Apoi am continuat marcajul cruce albastră spre Grota Studenților.

Traseu Vf. Piatra Secuiului-Grota Studenților

Pentru a ajunge la grotă, trebuie să cobor de pe masiv. Este o coborâre abruptă, parțial acoperită de grohotiș. Necesită atenție, însă într-o oră “chinul” este gata și ajung la poteca marcată cu triunghi roșu care merge spre Grota Studenților. 

Chiar dacă este o coborâre abruptă, oferă panorame superbe peste împrejurimi. La orizont vedem localitatea Colțești, Cetatea Trascăului și toate piscurile din apropiere.

La un moment dat poteca spre grotă urcă abupt și parcă picioarele nu mă mai ascultă, așa că iau o pauză lângă trena de grohotiș care urcă spre grotă să-mi încarc bateriile. 

De pe Piatra Secuiului până la grotă, am făcut aproximativ două ore cu tot cu pauze.

Grota Studenților este cea mai spectaculoasă peșteră din Masivul Piatra Secuiului. Grota prezintă trei arcade cu priveliști spre diferita colțuri ale localității Rimetea. Legenda spune că aici s-au refugiat studenții maghiari de la colegiul Bethlen din Aiud în anul 1849 în timpul masacrului din Aiud.

Am scos la un moment dat drona să filmez câteva cadre, însă liliecilor nu prea le-a convenit prezența dronei și au început să zboare în jurul ei. Cu emoții am filmat vreo două cadre și după am adus-o repede acasă deoarece nu aș fi vrut să risc să o caut prin acel loc accidentat.

grota studentilor

Traseu Grota Studenților-Cetatea Trascăului

Am continuat traseul spre localitatea Colțești pentru a vizita și Cetatea Trascăului. A fost o coborâre pitorească, printre lanuri de grâu, baloți de paie și miros de fân cosit. În spatele meu se înălța masivul Piatra Secuiului pe care tocmai fusesem și până ce-am intrat în sat am avut parte de o liniște deplină.

Până la Cetatea Trascăului am făcut aproximativ o oră jumătate, urmând marcajul cruce albastră până în Colțești, iar de acolo triunghi albastru până la cetate.

Harta traseului urmat o găsiți aici.

Cu o istorie de peste 700 de ani, Cetatea Trascăului sau Colțești, oferă o priveliște superbă asupra Cheilor Vălișoarei, Piatra Secuiului și Vf. Ardașcheia. Aceasta datează din secolul al XIII-lea și a fost construită cu scop de apărare după invazia tătară din anul 1241. Avea dublu rol, cel de locuință și cel de refugiu. Aceasta a fost distrusă în anul 1703 de trupele austriece, iar astăzi este doar o ruină păstrânde-se câteva ziduri și unul dintre turnurile de apărare.

cetatea trascaului

Concluzii

Ca durată traseul mi-a luat în totalitate aproximativ 9 ore cu pauze incluse la care se adaugă și filmatul pentru YouTube. În mod normal este un traseu care poate fi parcurs în 7 ore.

Nu este un traseu dificil, l-aș cataloga ca mediu deoarece prezintă și unele porțiuni mai abrupte de urcare sau coborâre ce necesită un pic de atenție.

Dacă aș fi să caracterizez traseul într-un singur cuvânt acesta ar fi divers, ai o diversitate mare de puncte de interes care te fac să nu te plictisești deloc, oriunde te-ai uita vezi ceva frumos.

Fotografiile sunt realizate cu acest aparat.

Dacă doriți puteți viziona și filmul călătoriei pe canalul meu de YouTube.

Dacă ți-a plăcut

recomand să citești următoarele postări

R6MK2571
Toamna în Mehedinți: Cheile Țăsnei și Crovurile Mehedinți
MUNȚII MEHEDINȚI Cheile Țăsnei – Vf. Pietrele Albe – Crovurile Mehedinți – Cheile Tâmnei Băile...
Mai Mult
cheile șugăului
Circuit Cheile Șugăului
MUNȚII HĂȘMAȘ Cabana Ecolog – Peștera Tunel – Peștera Munticelu Cabana...
Mai Mult
dealul repedea colinele iasului
Drumeție pe Colinele Iașului
COLINELE IAȘULUI Gara Bârnova – Poiana Rotundă – Dealul Repedea Gara...
Mai Mult

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top