MUNȚII BAIULUI

Sinaia - Piscul Câinelui - Șaua Mierlelor - Refugiul Florei - Posada

Sinaia - Piscul Câinelui

Porțiunea de creastă dintre Piscul Câinelui și Posada îmi rămăse-se nefăcută și sincer nici nu am auzit prea multe despre ea, așa că nu prea știam la ce să mă aștept.

Am hotărât să-i dau o șansă, că până la urmă nu aveam nimic de pierdut. Am inceput traseul la gara din Sinaia, mergând pe lângă șine pe o stăduță mai mult improvizată. După am văzut că se putea ajunge un pic mai ușor dacă mergeam chiar pe strada principală, cea care trece prin fața gării, dar eu am ales să încep cu un pic de boschetăreală. 

Recomand să mergeți pe strada principală, pe unde am mers eu erau mulți câini pe lângă calea ferată, iar pe unele locuri erai prea aproape de șine și în caz că trecea un tren nu prea aveai unde să te dai la o parte (singura variantă fiind niște bălării care nu arătau prea atrăgător).

Ca punct de reper pentru începerea traseului am luat pensiunea Piscul Câinelui care se află chiar la intrarea  pe traseu. Marcajul care trebuie urmat este bulină albastră.

Prima parte a traseului merge pe un drum forestier, iar din când în când veți avea priveliști spre Bucegi. 

Urcarea este destul de susținută pentru primele două ore, însă o să luați repede altitudine.

Din păcate pe ultima porțiune a traseului am văzut urmele defrișării, pe marginea traseului erau abandonați bușteni, crengi și resturi din copaci. Părea că cineva și-a făcut treaba și ce nu i-a trebuit a lăsat acolo. 

Dacă ați fost prins munți de la noi care nu sunt protejați ca parcuri naționale, parcuri naturale, rezervații ale biosferei etc., atunci știți că acest fenonem este ceva “normal” în aceste locuri.

Am ajuns să respectăm natura doar în locurile unde sunt protejate printr-o anumită lege, în rest ne batem joc. 

Am văzut asta în multe locuri prin munți care nu sunt protejați de o anumită lege și este foarte trist. 

În amintesc de o fază din Ciucaș, mă minunam de ce frumoasă e pădurea pe unele locuri. Până când am ridicat drona și am văzut că doar la margine pe unde treceau oamenii era frumoasă, în rest lipsea cu desăvârșire. Trist!

După 2 ore de la plecarea din Sinaia ies din pădure și ajung la primul punct de belvedere, unde sunt puse niște băncuțe pentru a admira peisajul în voie.

Bucegii încep să se vadă foarte frumos, creasta munților Baiului ș.a.m.d.

Nu a fost să fie cu zăpadă, în comparație cu atunci când am mers pe vârful Cazacu (tot în munții Baiului) și totul era superb acoperit în haine albe. Muntele însă are farmec în orice perioadă oricum ar fi ea. 

Deși ar fi perfect ca mereu să fie ori zăpadă, ori multe flori pe jos sau peisaje arămii de Toamnă, muntele are ceva de oferit și în perioadele mai puțin instagramabile.

Urc pe Piciorul Câinelui spre vârful Piscul Câinelui, iar la un moment dat mă izbește din nou acea panoramă superbă spre Bucegi.

Ce frumusețe!

din-sinaia-in-posada-pe-creasta-muntilor-baiului

Îmi continui traseul printr-un culoar mărginit pe de-o parte și alta de larice, contrastul cu restul peisajului era superb.

Și ajung pe Piscul Câinelui înalt de 1.645 m la vreo 3-4 ore după ce am plecat din Sinaia. În depărtare încep să se vadă și munții Ciucaș, cu culmile Bratocea-Ciucaș și Gropșoarele-Zăganu, dar și munții Grohotiș și munții Neamțului.

Din acest punct intru în necunoscut și urmează să merg pe creastă până la coborârea spre Posada.

Piscul Câinelui - Posada

Cum am intrat pe această porțiune de traseu cum s-a stârnit și vântul. Din acest punct marcajul pe traseu este bandă roșie, acesta apare doar din când în când, însă cu poteca foarte vizibilă fiind aproape imposibil să te rătăcești (excepție făcând vizibilitatea scăzută sau viscolul, atunci este important să aveți o aplicație cu hărți pe telefon). 

În ceea ce privește panoramele, spre vest se vedea Valea Prahovei, iar spre est Valea Doftanei.

Începând cu vârful Mierlele (1.654 m), la orizont apar și Munții Leaota cu a lor creastă înzăpezită.

Trist este că în munții Baiului ATV-urile și mașinile se plimbă nestingherite pe creastă, iar în acest mod distrug nu doar imaginea peisajului, dar și solul, flora și mai sperie și animale pădurii. 

Oare cum pot unii oameni să vină și să distrugă doar așa pentru o distracție de moment? Oare nu s-au săturat de orașele sufocate de mașini și au nevoie de ele și pe munte? Nu mai zic de bunul simț comun, ce să caute ATV-urile și mașinile pe traseele marcate pentru drumeție? Sunt atâtea lucruri greșite la noi în ceea ce privește turismul, protejarea naturii ș.a.m.d.

Eu una nu văd mașini lângă astfel de imagini, că de asta am plecat din oraș, să fac o drumeție, nu să stau să aștept să treacă ele pentru a putea să-mi continui traseul.

Trec pe lângă versanți împăduriți cu zadă și îmi continui traseul lăsând Bucegii în spate. Chiar dacă credeam că odată ce o să scad în altitudine priveliștile nu o să mai fie așa frumoase, totuși..

Îmi apare o superbitate de imagine spre Valea Prahovei. Pădurea și modul în care șerpuia râul printre coline, superb!

După punctul de belvedere spre Valea Prahovei cobor spre refugiul Florei, iar apoi spre Posada. În refugiu nu am intrat să văd cum este înăuntru, dar pe dinafară arăta destul de bine. 

De la refugiu și până la muzeul Cinegetic Posada ar mai fi aproximativ o oră de traseu.

Însă pe final încă o problemă. Pentru a ajunge în halta Posada nu ai altă variantă decât să mergi pe marginei drumului național unde nu există trotuar. Practic mergi pe unde merg și mașinile, ceva divin, nu mai zic că mașinile nu merg cu mai puțin de 50 km/h în acea zonă.

Concluzii

Traseului ca dificultate este unul mediu din prisma lungimii și a urcării susținute pe unele porțiuni. 

Distanța de 18 km eu am parcurs-o în 8 ore cu tot cu mici pauze incluse de pozat, filmat, admirat. 

Nu este un traseu tehnic, însă este important să aveți încălțăminte adecvată pentru munte, pantaloni de drumeție, geacă impermeabilă, gheruțe Iarna pentru zăpadă etc. Nu uitați ochelarii de soare și crema de protecție, în munții Baiului nu există umbră cu excepția zonelor de urcare prin pădure. 

Nu am întâlnit surse de apă, însă nici nu pot spune că am fost atentă după ele.

Harta traseului o găsiți aici.

Fotografiile sunt realizate cu acest aparat.

Dacă ți-a plăcut

recomand să citești următoarele postări

R6MK2571
Toamna în Mehedinți: Cheile Țăsnei și Crovurile Mehedinți
MUNȚII MEHEDINȚI Cheile Țăsnei – Vf. Pietrele Albe – Crovurile Mehedinți – Cheile Tâmnei Băile...
Mai Mult
cheile șugăului
Circuit Cheile Șugăului
MUNȚII HĂȘMAȘ Cabana Ecolog – Peștera Tunel – Peștera Munticelu Cabana...
Mai Mult
dealul repedea colinele iasului
Drumeție pe Colinele Iașului
COLINELE IAȘULUI Gara Bârnova – Poiana Rotundă – Dealul Repedea Gara...
Mai Mult

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top