Piatra Craiului

Traseu Vârful Turnu

varful turnu
roxana brumari

Valea Crăpăturii

Pentru a ajunge pe vârful Turnu am ales să urmez traseul care trece prin Valea Crăpăturii. Râul Valea Crăpăturii este un afluent al râului Bârsa, iar acesta desparte Creasta Principală a Pietrei Craiului de Creasta Pietrei Mici.

Traseul este marcat cu bandă galbenă și până în Șaua Crăpăturii acesta durează aproximativ 2 ore jumătate.

valea crapaturii
valea crapaturii

Urcarea începe lin pe malul râului, mai mare dragul să admiri florile de primăvară crescute în pădure. Nu după mult timp începe adevărata urcare pe porțiuni acoperite de rocă și grohotiș la care se adaugă și gheață ca totul să nu mai pară așa ușor.

În momentul în care credeam că urcarea nu se mai oprește (traseul doar urcă susținut), ajung în șa, unde îmi pot trage un pic sufletul și să mă pregătesc pentru urcarea spre vârf.

Vârful Turnu

Din Șaua Crăpăturii urmez marcajul punct roșu spre creastă urmată de vârful Turnu.

Urcarea este abruptă cu porțiuni asigurate de lanțuri care te pun un pic la încercare. Chiar dacă sunt pasaje mai dificile, nu este ceva de care să nu poți trece atâta timp cât ai atenție sporită și răbdare.

Pe parcurs ce urcați o să vă minunați de priveliștile care se înalță în spatele vostru, e greu de explicat în cuvinte, doar dacă ai fost acolo știi la ce mă refer. 

Pentru mine a fost o combinație între adrenalină, efort, provovare și fericire.

varful turnu
varful turnu

Recomand dacă doriți să faceți traseul spre vârful Turnu, să încercați mai întâi Piatra Mică pentru a vă obișnui cu pasajele expuse. Piatra Mică are și ea porțiuni expune, dar sunt mai puține și mai ușor de trecut.

varful turnu
varful turnu

Vârful Turnu este primul vârf din creasta Pietrei Craiului și este amplasat la o altitudine de 1914 m.

Eu am avut noroc și am prin vârful doar pentru mine, chiar dacă momentul a durat doar 10 minute până să apară și alți drumeți, a fost o adevărată realizare pentru mine. 

traseu varful turnu

Priveliști de pe Creastă

Spectaculos este cuvântul ce descrei cel mai bine peisajele de aici. 

La Nord o să vedeți Poiana Mărului, Măgura Codlei, Valea Bârsei și orașul Zărnești. La Est Piatra Mică, Bucegii, Leaota și Prăpăstiile Zărneștilor. La Sud se înalță spectaculos creasta Pietrei Craiului și la Vest Făgăraș și Iezer-Păpușa.

varful turnu
varful turnu

Aș fi stat acolo o veșnicie admirând acele priveliști, însă câțiva nori de ploaie dădeau târcoale crestei și a trebuit să pornesc coborârea.

Coborârea spre Cabana Curmătura

Am început să cobor din Șaua Padinii Închise spre Cabana Curmătura prin traseul Carol Lehman (bandă albastră). Este o coborâre abruptă, acoperită pe unele porțiuni de grohotiș. După câteva ore de traseu genunchii mă dureau destul de tare pe această porțiune. 

Când am văzut cabana în depărtare am răsuflat ușurată că greul ăla mare a trecut. 

De la Curmătura am continuat spre Poiana Zănoaga și Fântâna lui Botorog urmând marcajul bandă galbenă.

Concluzii

Cu pauze de filmat și pozat incluse, traseul a durat aproximativ 9 ore și are o lungime de 12 km. Este un traseu spectaculos, nu ai cum să te plictisești într-o asemenea drumeție.

Eu una sunt îndrăgostită de Piatra Craiului, consider că sunt cei mai spectaculoși și diferiți munți de la noi.

Dacă doriți puteți viziona și filmul traseului pe canalul meu de Youtube.

Dacă ți-a plăcut

recomand să citești următoarele postări

R6MK2571
Toamna în Mehedinți: Cheile Țăsnei și Crovurile Mehedinți
MUNȚII MEHEDINȚI Cheile Țăsnei – Vf. Pietrele Albe – Crovurile Mehedinți – Cheile Tâmnei Băile...
Mai Mult
cheile șugăului
Circuit Cheile Șugăului
MUNȚII HĂȘMAȘ Cabana Ecolog – Peștera Tunel – Peștera Munticelu Cabana...
Mai Mult
dealul repedea colinele iasului
Drumeție pe Colinele Iașului
COLINELE IAȘULUI Gara Bârnova – Poiana Rotundă – Dealul Repedea Gara...
Mai Mult

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top